Varios

Quirón, el cantauro - mitología griega y mitología latina

Quirón, el cantauro - mitología griega y mitología latina


CENTAUROCHIRONE


Apolo, Quirón, Asclepio
Fresco pompeyano

Quirón era un centauro famoso (mitad hombre y mitad caballo), hijo de Cronos y Filira. A diferencia de sus compañeros centauros, famosos por sus formas crudas y descorteses, Quirón era de genio apacible, amante de la ciencia y la cultura.


Quirón educa a Aquiles en tiro con arco
G. B. Cipriani, Filadelfia, Museo de Arte

Su casa, ubicada cerca del monte Pelio en Tesalia, fue una verdadera escuela donde muchos personajes famosos crecieron y fueron educados en la antigüedad como Asclepio, Néstor, Macaone, Eneas, Heracles, Castor y Pollux, Ulises, Teseo, Aquiles, Anfiarao, Peleo, Meleagro, Céfalo, Telamón, Hipólito.

El centauro Quirón fue golpeado por error por Heracles o como narra Ovidio (I Fasti, V):

«(...) Mientras el anciano manejaba las espantosas flechas, por el veneno, una se cayó y se le clavó el pie izquierdo. Chirón gritó y sacó el hierro de la rama; Alcide y el niño Emonio (Achille) gimieron. El centauro, mientras tanto, removía (en un recipiente) algunas hierbas de las montañas Pegasei; luego con esos medicamentos trató de calmar la herida; pero el veneno era más fuerte que la medicina y la enfermedad se extendió profundamente en los huesos y por todo el cuerpo; la sangre de Hydra Learnea, mezclada con la del centauro, no dejaba tiempo para ninguna ayuda. Al igual que frente a su padre, Aquiles permaneció inmóvil, con el rostro surcado de lágrimas; así tendría que llorar si Peleo moría. A menudo, con manos afectuosas, acariciaba las manos del herido; - el maestro recibe el premio por los disfraces que le dio - a menudo lo besaba, a menudo le decía también al moribundo: "Vive, querido padre, te lo ruego, ¡no me abandones!"

Quirón, como era hijo de Cronos, era inmortal por lo que no podía morir pero sintió tal dolor que después de mucho sufrimiento le pidió a Zeus que pusiera fin a sus días.

Prometeo se ofreció a reemplazarlo en la inmortalidad y luego Zeus le permitió morir y lo transformó en una constelación, la constelación de Sagitario.


Chiróne (mitología)

(Griego Chéirōn). El más famoso y sabio de los centauros de la mitología griega. Personificaba los valores positivos del estado de centauro, mientras que los centauros como "personas" representaban sus valores negativos. La ambivalencia de la condición de centauro se debe a su capacidad para traducir míticamente la idea de lo precósmico, como una fase todavía salvaje y natural (aspecto negativo) pero de la que brotará la cultura (aspecto positivo). Quirón aparece precisamente como un maestro de la cultura: en su escuela, en una cueva del monte Pelio (Tesalia), se formarán numerosos héroes de la mitología griega, entre ellos el más famoso, Aquiles. Para subrayar la distinción entre Quirón y los otros centauros, el mito lo convirtió en hijo de Cronos y, por lo tanto, hermano de Zeus. Fue asesinado, involuntariamente, por Heracles.

Quirón y el joven Aquiles en un fresco de la Basílica de Herculano (Nápoles, Museo Nacional).
Biblioteca de imágenes De Agostini / G. Nimatallah


Centauros

Mitad hombres y mitad caballos

En la mitología griega los centauros habitan las montañas y los bosques y son el símbolo de los instintos animales y violentos de los que el hombre nunca logra liberarse por completo. Varios episodios del mito hablan de su brutalidad, pero otros hablan de centauros dotados de una sabiduría extraordinaria: el más famoso de ellos, Quirón, es incluso un tutor de héroes talentosos.

El origen de los centauros y el mito de Nessus

Los antiguos poetas narraban que el mortal Ixion había intentado violentar a Hera (Juno para los romanos), terminando en cambio uniéndose a una nube, a la que Zeus (Júpiter) le había dado la semejanza de la diosa. Había nacido Centauro que, cuando se convirtió en adulto, se había apareado con yeguas, iniciando el linaje de criaturas, mitad caballos y mitad hombres, que llevaban su nombre.

Según la imaginación popular, los centauros habitaban las regiones más montañosas y ricas en bosques de Grecia: Tesalia y Arcadia. Eran propensos a la brutalidad y la violencia, como lo demuestran varios episodios del mito.

Uno de los centauros más famosos, Nessus, intenta violar a Deianira, la esposa de Heracles (para los romanos Hércules), pero es alcanzado por las flechas del héroe. Antes de morir, Nessus, sin embargo, le hace creer a la niña que la sangre de su herida puede funcionar como un talismán de amor. Cuando Heracles se enamora de la joven Iole, Deianira, deseosa de recuperar el afecto de su marido, imbuye una túnica con esa sangre para que la lleve el héroe. En realidad, Nessus quería vengarse de Heracles: la sangre se empapa con el veneno de la flecha fatal, la túnica se pega al cuerpo de Heracles y le quema la carne, provocando su muerte.

La centauromaquia

El carácter salvaje de los centauros también se manifiesta abiertamente durante el banquete con el que Piritoo, rey de los lapitas, celebra su boda con Hippodamia. El centauro borracho Eurythionus amenaza a su esposa y es severamente castigado por Piritoo o, según una versión diferente, es asesinado por Teseo. Esto desencadena una furiosa y sangrienta batalla entre los centauros y los héroes que participan en el banquete de bodas al final de los centauros son derrotados y exterminados.

La lucha entre lapitas y centauros (llamada centauromaquia) se convirtió en el símbolo del conflicto entre civilización y barbarie y fue uno de los temas favoritos de los escultores de la época clásica: se representó en la decoración del templo de Zeus en Olimpia y en el Partenón en Atenas.

Pholus y Chiron

Sin embargo, no todos los centauros están representados con rasgos negativos. Dos de ellos, Quirón y Pholo, son excepciones: no es casualidad que el mito les asignara una genealogía diferente a la de todos los demás centauros.

Se decía que Di Pholo era hijo de Silenus y una ninfa. Recibió generosamente a Heracles sirviéndole carne y vino en su cueva, pero el olor del vino atrajo a los otros centauros, quienes entablaron una dura pelea con Heracles. El héroe logró repelerlos e infligirles grandes pérdidas. El propio Pholus se hizo cargo del entierro de los caídos pero, al extraer una flecha del cuerpo de uno de ellos, se distrajo con la idea de que un objeto tan pequeño podría haber matado a un ser tan grande: la flecha, que estaba sumergida en el veneno de la Hidra, cayó sobre su pie y lo mató.

Quirón fue atribuido como padre Cronos, quien lo había hecho unirse en forma de caballo a Filira, una hija de Oceano. Vivía en una cueva en el monte Pelión en Tesalia y era famoso por su sabiduría y conocimiento. Se le encomendaron héroes ilustres para que se educaran no solo en el arte de la guerra y la caza, sino también en moral, medicina y música. Sus alumnos habrían sido, entre otros, Aquiles, Jason y Asclepio. Una flecha de Heracles lo golpeó accidentalmente mientras estaba a su lado durante una fase de la lucha que había comenzado en la cueva de Pholus. La herida era incurable, pero Quirón, que era inmortal, no podía morir: sólo el cambio de su condición por la del mortal Prometeo le permitió finalmente poner fin, con la muerte, a sus sufrimientos.


El mató a quirón

Quirón - Wikipeds

  1. Fin de Quirón. Habiendo entrado en conflicto con los centauros, mató a algunos de ellos y los supervivientes se refugiaron en la cueva donde vivía Quirón, quien también era amigo del héroe. Durante la batalla, una flecha, disparada por Heracles, golpeó a Quirón en la rodilla.
  2. Quirón: características. Una gran bondad de espíritu, una auténtica sabiduría, un fuerte conocimiento de las ciencias, en particular de la médica: son las que hacen de Quirón un centauro verdaderamente especial, muy diferente de sus hermanos, siempre rudo y violento e indudablemente también ignorante.
  3. Aquiles mató a muchos, y durante la lucha, una flecha del héroe alcanzó al centauro Quirón. Quirón, sin embargo, no pudo morir porque era inmortal, y como tal sufrió sin poder curarse. Se desesperó tanto que pidió a los dioses que murieran: se lo concedieron. A cambio, Quirón intercambió su inmortalidad con Prometeo.
  4. Entonces, Aquiles fue entregado al centauro Quirón para que lo educara. Otras leyendas narran las hazañas de su juventud, al que parece referirse el epíteto de paso rápido presente en la Ilíada, y el período en el que el héroe permaneció escondido entre las hijas del rey Licomedes para evitar la muerte que, según una profecía, él lo habría atrapado cerca de Troya si hubiera ido allí
  5. Quirón - página de inicio de sesión. Nombre de usuario = Código de impuestos Contraseña = dejar en blanco y hacer clic en Portal de la F.A.D. de los requisitos del sistema Spedali Civili di Brescia para acceder a Quirón
  6. Aquiles. El más famoso de los héroes. Hijo del mortal Peleo - de ahí su apodo 'Pelìde' - y de la diosa marina Tetis, Aquiles es el héroe clave de la Ilíada, donde lidera el ejército de los mirmidones, un pueblo de Tesalia. Un guerrero invencible, vulnerable solo en su talón, ella es tan feroz en combate como capaz de sentimientos de profunda humanidad

Quirón: características y constelación - ideas Gree

Quirón era un centauro famoso (mitad hombre y mitad caballo), hijo de Cronos y Filira. A diferencia de sus compañeros centauros, famosos por sus modales toscos y descortés, Quirón era de alma mansa, amante de la ciencia y la cultura. Fue precisamente de la mano de este último que Quirón encontró su fin: tras su tercer esfuerzo, el de la captura del jabalí de Erimanto, Heracles visitó al centauro Pholo quien ofreció vino al héroe abriendo la jarra de los centauros que se enojaron y se lanzaron contra Heracles quien los rechazó y mató a algunos de los centauros, para defenderse, se refugió en el cueva.

Quirón • Mitos y leyendas

La saga de Quirón continúa con la interpretación de las casas del séptimo al duodécimo. Casa VII. Con Quirón en la séptima casa, probablemente pasará la mayor parte de su tiempo cuidando a una pareja que tiene algún problema físico o que necesita atención y asistencia. ¿O eres muy bueno dando consejos? La leyenda de Aquiles es una de las más ricas de la mitología griega y una de las más antiguas. Se hizo especialmente famosa por la Ilíada, cuyo tema no es la toma de Troya, sino la ira de Aquiles, quien, en el transcurso de esa expedición, se arriesgó a provocar la pérdida del ejército griego. . Aquiles era hijo de Peleo, rey de los mirmidones, y de la ninfa Thetis. Al nacer, su madre lo hizo invulnerable sumergiéndolo en las aguas infernales de la Estigia, pero sujetándolo por el talón. Quirón también lo instruyó en el arte de montar a caballo, cazar, tocar la flauta y curar heridas. A los seis años Aquiles mató a su primer jabalí y desde ese día siempre traía los cadáveres ensangrentados de jabalíes o leones a la cueva de Quirón. Quirón era un médico famoso y también practicaba la cirugía. Respuestas para la definición * Killed Achilles * para crucigramas y otros juegos de rompecabezas como CodyCross. Respuestas para crucigramas que comienzan con las letras P, PA

Achille en la Enciclopedia Treccan

Quirón en Sagitario puede sentirse limitado en una existencia terrenal: debe darse cuenta de que tiene un enorme potencial de sabiduría en su corazón, y entonces comenzará a curar su herida. CAPRICORNIO. Con Quirón en este signo, el individuo se dedica obsesivamente al trabajo, con el objetivo de demostrar su valía. Asclepio después de la muerte, fue recompensado por Zeus quien por su sabiduría lo elevó al rango de divinidad, haciéndole levantar templos y estatuas. Zeus le hizo una constelación, la constelación de Ophiuchus (Ophiucus) del griego ofiókos = el que sostiene la serpiente: se ve a partir del mes de mayo y hasta septiembre y se representa como un hombre sosteniendo una serpiente en sus manos. y para. CHIRON EN LAS DOCE CASAS. por Paolo Crimaldi Conocer la posición de Quirón en la carta natal de uno es extremadamente importante porque nos permite comprender el significado más profundo de nuestro camino kármico-evolutivo, Quirón de hecho nos permite entrar en contacto con las heridas primordiales que la mayoría de las veces condiciona completamente nuestra existencia El centauro CHIRONE es el fruto de los amores entre CRONUS, soberano de la generación divina anterior a los Juegos Olímpicos, y la ninfa FILIRA (en griego tilo), hija del dios de las aguas OCEAN y TETI. Según la mayoría de los autores, Cronos se había unido a Filira en forma de potrillo para no hacer sospechar a su esposa Rea, muy celosa de sus amantes.

Chirone E-learning Spedali Civili di Bresci

  • Quirón está en Aries, donde permanece hasta abril de 2027. Aries y Libra están interesados ​​en el tránsito de Quirón en los próximos años que no es un planeta real, sino un planeta que está a la cabeza de un grupo de cuerpos celestes salvajes, que se mueven con órbitas irregulares y excéntricas
  • o. Apolo para vengar a su hijo mató al Ciclòpi y Zeus lo condenó a servir en la tierra durante un año
  • CHIRON EN LOS SIGNOS Y CASAS y sus aspectos a los planetas de la carta natal. CHIRON EN LAS CASAS. en I Casa Chirone aquí te hace como un caballero impecable siempre dispuesto a luchar por los más débiles. Por lo general, al hacer esto, se descuida
  • tres de ellos: Quirón, hijo de Cronos y Filira, mítico tutor de Achille Nessus, que se había enamorado de Deianira y había intentado secuestrarla, siendo asesinado por Hércules (antes de morir el centauro le había dado a la mujer la túnica llena de sangre envenenado que luego mataría al propio Hércules) Pholus, que en la boda de Hippodamia y Piritous.
  • Algunos centauros murieron mientras los que escaparon se refugiaron en Quirón. Heracles obviamente los persiguió y, en un intento de atacarlos, terminó golpeando a su amigo Quirón de hecho, una de las flechas de Heracles aún empapada en la sangre de la Hidra, atravesó la rodilla del centauro y, aunque de manera fortuita y de manera completamente involuntaria, lo hirió de manera incurable
  • Me gustaría presentarles el Centauro Quirón, según la astrología occidental moderna. Por ejemplo, elegí a Steve Jobs, un mito moderno con todas sus contradicciones: muchos detalles de su vida están vinculados al Centauro. Steve, conocido por su campo de distorsión de la realidad, parecía capaz de controlar las mentes de los demás. Fue un líder visionario y se mantuvo fuerte.

Fin de Quirón [editar | editar wikitesto] Habiendo entrado en conflicto con los centauros, mató a algunos de ellos y los supervivientes se refugiaron en la cueva donde vivía Quirón, quien también era amigo del héroe. Durante la batalla, una flecha, disparada por Heracles, golpeó a Quirón en la rodilla. Las ganas de vivir son un gran misterio. Todo médico con experiencia en enfermedades mortales sabe que la voluntad de vivir puede afectar tanto al bienestar físico como mental y que la supervivencia a menudo proviene del deseo del paciente de vivir más que de la administración de medicamentos. Introducción de palabras y frases asociadas Ejemplo: SUBSCRIBE Otras definiciones con lamentable: puede ser lamentable. Con hija: Es la hija de la ignorancia Ama Aligi en La hija de Iorio de D'Annunzio La hija del centauro Chirone que se transformó en caballo La hija de Pantalone Tale es una hija adquirida. Con Edipo: Edipo resuelto El reinado de Edipo Edipo mató al. Esto aseguró que la cabeza, una vez cortada, no volviera a crecer. Así sólo quedó la cabeza mortal que, una vez cortada, fue enterrada en el camino de Eleunte, no sin antes haber empapado algunas flechas en el veneno que salía. Estas flechas se usaron más tarde para matar a Quirón, Nessus y Filoctetes.

Aquiles en la Enciclopedia de los muchachos

Jason fue criado y educado por el centauro Quirón. Su padre se lo había confiado, preocupado por las persecuciones de Pelias, y para instruirlo a la manera de los héroes. Cuando cumplió los veinte años, Jason quiso recuperar el reino, y descendió del monte Pelio, donde vivía el Centauro, regresó a Iolco Matar: Matar, ser matado, sobre todo con violencia SIN asesinato, asesinato. Definición y significado del término Uccisión Antes de morir, la mujer le reveló que estaba embarazada de su hijo, quien por su gesto de enfado moriría con ella. Arrepentido de su gesto, Apolo intentó con todos los remedios que Coronides volviera a la vida y fracasó, antes de colocarla en la pira ya encendida, extrajo al niño de su vientre y lo confió al centauro Quirón Por lo tanto, Heracles lo mató y a su vez llamó Iolaus para ayudar: este último prendió fuego a una parte del bosque cercano y, quemando las cabezas de Anchio y Agrio con antorchas, persiguió a los demás con flechas hasta Malea. Desde allí se refugiaron cerca de Quirón, que había sido expulsado por los lapitas, y era del monte Pelio. Hércules (Heracles), el semidiós héroe hijo de Zeus - Semidiós hijo de Zeus y Alcmena, Hércules es una figura heroica a veces cómica a veces trágica, en la que predominan las características de fuerza, intelecto, coraje y poder sexual.

Quirón lo reemplazó con el de un gigante muerto, Damiso, particularmente dotado para correr (esto habría hecho que Aquiles fuera más rápido). Habiendo entrado en conflicto con los Centauros, mató a algunos de ellos y los supervivientes se refugiaron en la cueva donde vivía Quirón, quien también era amigo del héroe. En las mitologías de la psique el arquetipo del Sanador-Herido está bien representado por el mito de Quirón, estudiado durante algún tiempo en psicología y de gran importancia en el campo de la curación y la curación. Explorarlo significa volver a conocer los motivos del malestar, la inquietud, acercarnos a esa parte de nosotros en sufrimiento que necesita cuidados para toda la vida. CHIRONE EN ASTROLOGÍA Quirón se caracterizó de inmediato con la figura de su propio Maestro interior, con esa imagen arquetípica del terapeuta interior capaz de trasladarnos de una situación psíquica a otra, enseñándonos a aprender de la experiencia, de lo que normalmente hacemos todos los días, y al mismo tiempo, aprender sin embargo a dar especial importancia e. CHIRONE: era el más famoso y sabio de los centauros, hijo del dios Cronos y Filira, hija de Oceano, por lo tanto pertenece a la misma generación divina que Zeus y los olímpicos. Nació mitad hombre y mitad caballo porque Cronos, ansioso por ocultar su pasión por Filira a su esposa Rea, para amarla, se convirtió en semental de Aquiles: (griego Achilléus Latin Achilles). Líder de los mirmidones en la guerra de Troya, hijo del rey Peleo y la diosa marina Tetis, fue educado primero por el centauro Quirón y luego por el viejo Fénix. Cuando estalló la Guerra de Troya, la madre, consciente de ella ...

Fue asesinado accidentalmente por una de las flechas de Heracles cuya punta había sido sumergida en la sangre venenosa de la Hidra de Lerna. En realidad, Quirón le rogó a Zeus que lo dejara morir (siendo inmortal) cuando vio que sus medicinas no podían hacer nada contra el veneno de las flechas por lo que vio en la muerte la única forma de aliviar el sufrimiento que sentía. Hermes - Quirón, puedes creerme cuando te digo que la lloro como tú. Pero, te lo juro, no sé por qué Dios la mató. En mi Làrissa hablamos de encuentros bestiales en las cuevas y en el bosque. Asclepio o Esculapio (en griego antiguo: Ἀσκληπιός, Asklēpiós) es un personaje de la mitología griega. Hijo de Apolo y Arsinoe según Hesíodo, o de Apolo y Coronides para Píndaro. , es un semidiós y por tanto un hombre mortal para Homero, se decía que había sido instruido en medicina por el centauro Quirón, o que había heredado esta propiedad de su padre Apolo años delicado el primer jabalí. Durante este período de educación a la vida guerrera, Aquiles tuvo a Patroclo como su inseparable compañero. Simultáneamente con las enseñanzas de Quirón, Aquiles aprendió el arte de la elocuencia y el uso de armas del tutor Fenice. Según la tradición homérica pasó el su

Quirón en Géminis: julio de 1983 / junio de 1988 circa - herida de censura - falta de expresión de la propia verdad (haber tenido que guardar silencio o haber sido asesinado por decir una verdad incómoda) talento para la elocuencia y la comunicación, fuertes habilidades intuitivas Quirón es un héroe reparador de pecados y enfermedades y representa la gran ambivalencia, ahora perdida, entre el sanador enfermo y el sanador enfermo: una ambivalencia que media las diferentes condiciones de la persona y expresa la relación bidireccional entre médico y paciente como una negociación cultural que desarrolla una acto de toma de decisiones diagnósticas y terapéuticas

Quirón, el cantauro - mitología griega y mitología latina

  • Ya (en griego antiguo: Ιάσων, Iásōn) es una figura de la mitología griega. Hijo del rey de Iolco Eson y esposo de la hechicera Medea, se sabe que estuvo al frente de la expedición de los argonautas, destinada a conquistar el vellón de oro ... Queriendo recuperar el trono de Iolco usurpado de su padre Eson por su medio hermano Pelias, Jason tendrá que ir a la conquista del vellón de oro, el.
  • Quirón fue herido accidentalmente en la pierna por una flecha envenenada disparada por Heracles. Pero el veneno procedía de la sangre de hidra, un monstruo de múltiples cabezas asesinado por Heracles en una de sus labores, la serie de hazañas por las que tuvo que demostrar su virilidad.
  • Aterrorizado, Pholus, trató de escapar, mientras Heracles, llevado por su furia habitual, se enfrentaba a los atacantes, mataba a varios centauros, algunos se refugiaban en Quirón, su rey, maestro y sanador. Una flecha lanzada desde el arco de Heracles (aún sin pulir, col.
  • Quirón fue considerado el más sabio y benévolo de los centauros, un amante del arte, un experto en ciencia y medicina. Durante una lucha contra los centauros, Heracles mató a algunos de ellos y los supervivientes se refugiaron en la cueva, donde vivía Quirón, quien también era amigo del héroe.

Fue criado por el sabio y valiente Fénix, que aparece junto a él en el noveno libro de la Ilíada, y por el centauro Quirón (mitad hombre y mitad caballo) que lo instruyó en diversas artes, incluido el arte médico. Descripción física: Aquiles tenía el cabello rubio suelto, era guapo y rápido, su único punto débil era el tacón Antro di Chiron Human Sciences a solo un clic de distancia. Morir para matar. Breve análisis del terrorismo suicida. Publicado el 26/03/2020 28/03/2020 Autor antrodichirone Deja un comentario. La crónica de los últimos años, ya sea reportada por periódicos o medios multimedia. . En este artículo veremos cuáles fueron las llamadas Aventuras secundarias que rompen con los Doce Trabajos canónicos como resultado de hechos y no impuestos por la figura de Euristeo. No me detendré en ello y les dejo una buena lectura, ya que Hércules se quedó con él y observó flechas, sentado con Quirón, se dice que una de ellas cayó sobre el pie de Quirón y así lo mató. En cambio, otros dicen que el Centauro, sorprendido de que Hércules hubiera matado cuerpos tan grandes de centauros con flechas tan pequeñas, se sintió impulsado a tirar el arco.

, jefe de la expedición Argonautas encaminada a la conquista del Toisón de Oro, obtenido tras diversas hazañas. Ya en los albores de la literatura griega es posible degustar agradables sabores educativos. Es Homero quien luce una cultura pedagógica, a través de sus magistrales poemas. El héroe protagonista de numerosas hazañas tiene el privilegio de formar parte de un círculo aristocrático de guerreros. Los virtuosos Aquiles y Ulises son como caballeros iniciados, en uno decidió retirarse de la guerra por la ofensa que había sufrido. Un día Patroclo, un primo y su gran amigo, casi un hermano, que creció con él en el monte Pelio, bajo el cuidado del centauro Quirón, decidió ir a la guerra en su lugar. En la batalla, sin embargo, fue asesinado por Héctor.

Los primeros en utilizar el término asesino en serie fueron los agentes especiales del Departamento de Ciencias del Comportamiento de Quantico en Virginia, identificándolo con quienes matan a tres o más víctimas, en diferentes lugares y con un intervalo emocional entre un asesinato y otro, dijo enfriamiento. tiempo libre en cada evento criminal el sujeto puede matar a más de una víctima puede golpearlo. Sobreviviendo de milagro al golpe de Estado de Pelias, que había matado a todos los demás hijos de Aeson, el pequeño Jason fue criado en una cueva por el centauro Quirón, quien lo educó en el arte de la guerra y la medicina. Cierto poder curativo, Asclepio dominó este conocimiento en el mejor de los casos, hasta el punto de poder resucitar al muerto Quirón Inf. XII, 65-71 Pg. IX, 37 Hijo de Cronos y la ninfa Filira, maestro de Aquiles y muchos otros héroes del mundo antiguo, Quirón está representado en la tradición clásica como un sabio educador, médico, astrónomo y músico, muy diferente de los otros centauros. centauros, pero también hombres, y se cree que crió a Esculapio y Aquiles. Por tanto, su piedad y su conciencia le valieron para ser puesto en el número de estrellas. Hércules había bajado de él y, sentado con él, estaba examinando sus flechas cuando una de ellas, se dice, cayó sobre el pie de Quirón y lo mató.

Quirón y el arquetipo del sanador herido - Guía para psicólogos

  1. x, un instrumento musical de cuatro cuerdas similar a la cítara, mientras que la musa Calliope lo instruyó en el canto y en el arte de pintar. Los talentos del joven héroe se revelaron ya a la edad de seis años cuando, gracias a los consejos de su maestro, mató al primer jabalí.
  2. Aeson se había casado con Polimela y de ella tuvo a su hijo Jason, quien con una estratagema logró escapar de la muerte llevándolo al monte Pelio, donde fue criado por el centauro Quirón. Posteriormente Jason regresó a la ciudad donde se encontró con Pelias y estos, llevados por el miedo a la profecía, lo pusieron al frente de la expedición en busca del vellocino de oro.
  3. Quirón aparece precisamente como un maestro de la cultura: en su escuela, en una cueva del monte Pelio (Tesalia), se formarán numerosos héroes de la mitología griega, entre ellos el más famoso, Aquiles. Para subrayar la distinción entre Quirón y los otros centauros, el mito lo convirtió en hijo de Cronos, por lo tanto hermano de Zeus.
  4. se comió todo su linaje
  5. Ahora, Esón se había casado con Polimedes, quien le dio un hijo llamado Diomedes. Pelias habría matado sin piedad al niño, si Polimedes no hubiera inducido a sus doncellas a llorar por su cuerpecito, como si hubiera nacido muerto, para luego sacarlo de la ciudad, en el monte Pelio. Allí lo crió Quirón el Centauro

CHIRONE, EL SANADOR HERIDO - Posición en las casas, parte

Cuando Zeus mató a Asclepio, hijo de Apolo, Apolo salvó al niño y lo confió al centauro Quirón para que lo instruyera en las artes médicas. Como recompensa por su lealtad, el cuervo se convirtió en el animal sagrado del dios y Apolo le otorgó el poder de predecir muertes inminentes en la guarida de Quirón, Ciencias Humanas a un clic de distancia. Facebook Twitter Google más LinkedIn YouTube. Inicio »Entradas etiquetadas mártir. Etiqueta: mártir. Morir para matar. Breve análisis del terrorismo suicida. Publicado el 26/03/2020 28/03/2020 Autor antrodichirone Deja un comentario. La crónica de los últimos años. Animales mitológicos de diferentes culturas y mitologías. Hablemos en detalle sobre el Minotauro, Centauro, Quimera, Sfinde y el Unicornio. Todas las criaturas mitológicas que forman parte de los mitos, leyendas y folclore cultural de España, el modelo compartiendo su pie del verso de y a través de los conciudadanos de Quirón y modelo que así será el que las batallas maten. Si Otro hombre dice tanto ese comportamiento. como el Chi Centauro, inmediatamente los asombró por la superación hecha nefasta, Marne que al de las montañas Hércules muere desagradable al que está en los cuerpos de Él, Francia grande para los dioses. De hecho, las tres niñas secuestradas habían sido capturadas para ser asesinadas por la Bestia durante un ritual de sacrificio. Cada personalidad de Kevin tiene características únicas: Dennis es un hombre adulto con trastorno obsesivo-compulsivo, Patricia es una mujer adulta extremadamente religiosa, Hedwig es un niño de 9 años, Barry es un niño gay apasionado por la moda, etc.

Vídeo: La figura de Aquiles romana y la historia bizantina

Mató a Héctor en un duelo y fue asesinado a su vez por Paris, quien lo golpeó en su único punto vulnerable, el talón. Sin embargo, según una tradición, ampliamente difundida en la Edad Media por novelas inspiradas en el ciclo troyano, pero que se remonta a Ovidio, Aquiles, que se enamoró de Polissena, hija de Príamo, fue atraído a una trampa y mató a Heracles resistiendo su asalto y mató a unos centauros. Los demás se refugiaron en la cueva de su rey Quirón. Salió a ver qué pasaba. En ese momento, Heracles disparó una flecha que falló y golpeó a Quirón en la rodilla. Aarón luego lleva a los hijos de Tito, Martius y Quintus, al lugar donde Bassiano fue asesinado, y los acusa fraudulentamente del asesinato, el Emperador tiene así la excusa para hacerlos arrestar.

Aquiles: descripción del personaje mitológico de Achill

Entre las muchas otras empresas recordamos la lucha contra los Gigantes junto a su padre Júpiter, la participación en la expedición de los Argonautas, la liberación de Prometeo de su terrible tortura, el épico enfrentamiento con los Centauros, que tuvo como corolario el trágico final. de Quirón. Un día, Hércules mató a Nessus, un centauro que amenazaba al suyo. Quirón fue abandonado por su madre al nacer: de hecho, Filira, enferma por la monstruosa apariencia de su hijo, pidió y obtuvo de los dioses para ser transformada en tilo. Quirón creció en la soledad, en el monte Pelio (en Tesalia), instruido por Apolo y Artemisa que despertaron en él el amor, Peleo se despertó, buscó su espada, pero fue sorprendido por los centauros: y ciertamente lo habrían matado, si no Quirón lo había salvado. Fue nuevamente Quirón quien encontró su espada y se la devolvió. 4. Peleo se casó con Polidora, hija de Periere. De su esposa, Peleo tuvo un hijo putativo, Menestio, cuyo padre natural era el río Spercheo. 5

Mitología griega y romana, Quimera, Quirón

En 1964, en Nueva York, Kitty Genovese, una joven, fue atacada y asesinada en medio de la calle frente a 38 personas que, a pesar de los gritos y la sangre, no intervinieron para ayudarla. La opinión pública atribuyó la causa de esta inercia a la decadencia moral y la alienación del hombre del tiempo [Darley, Latané 1968] Apud hunc Hercules cum deverteretur, et simul cum Chirone sedens sagittas consideraret, fertur una earum decidisse supra pedem Chironis, et ita eum interfecisse. li caduta coloro questi, sopra a militare, il come è piede più di vita Chirone infatti e fiere sono così a Una lo un Garonna abbia detestabile, ucciso. tiranno.. Achille: l'eroe della guerra di Troia Figlio di Peleo (per questo chiamato anche Pelide) e della ninfa Nereide Teti, Achille è uno dei più celebri personaggi della mitologia greca, noto soprattutto per la sua velocità e la sua ira. Achille, in greco Ἀχιλλεύς, era un eroe che combattè nella guerra di Troia, dalla parte degli [ Entra sulla domanda Traduzione Latino - Italiano : I centauri di Igino e partecipa anche tu alla discussione sul forum per studenti di Skuola.net

Invece il piccolo venne portato sui monti e venne educato da Chirone il centauro, per sfuggire alla violenza di Pelia che lo avrebbe ucciso. Molti anni più tardi, mentre a Iolco si stavano tenendo dei giochi in onore di Poseidone, Giasone incontrò Pelia, e reclamò il trono Uccidevano o storpiavano i figli maschi, mentre educavano le figlie al combattimento, bruciando loro la mammella destra affinchè potessero meglio usare l'arco. Fecero molte guerre con i popoli vicini, ma furono vinte e soggiogate successivamente da Bellerofonte, CHIRONE Figlio di Saturno e di Fillira, il più famoso e sapiennte dei Centauri Chirone - Enodio, mai più la vedremo balzare felice dal Dìdimo al Pelio fra i canneti e le rupi. Tanto ci basti. Le parole sono sangue. Ermete - Chirone, puoi credermi quando ti dico che la piango come voi la piangete. Ma, ti giuro, non so perché il Dio l'abbia uccisa

Folo stesso si incaricò della sepoltura dei caduti ma, nell'estrarre dal corpo di uno di essi una freccia, si distrasse al pensiero che un oggetto così piccolo avesse potuto uccidere un essere così grande: la freccia, che era intinta nel veleno dell'Idra, gli cadde sul piede e lo uccise. A Chirone veniva attribuito come padre Crono, che lo. Eracle doveva uccidere il Leone Nemeo e portare la pelle al re Euristeo. Il Leone Nemeo era una belva enorme che non poteva essere ferita né da ferro, né da bronzo, né da pietra. Era stato creato da Selene, la Luna, e Iride, l'Arcobaleno, gli aveva messo la sua cintura come guinzaglio Entra sulla domanda Versioni greco, libro Ellenisti 2!! e partecipa anche tu alla discussione sul forum per studenti di Skuola.net

Non osando uccidere il suo ospite, ch'egli stesso aveva purificato da un delitto, Acasto portò Peleo sul monte Pelio sfidandolo a uccidere quanti più animali potesse in un solo giorno. Ora, in ricompensa della sua castità, gli dèi avevano donato a Peleo una spada magica, forgiata da Efesto, che aveva la virtù di assicurare al suo proprietario la vittoria in battaglia e alla caccia CENTAUREA - Prende il suo nome dal centauro Chirone che rimase ferito al piede da una freccia avvelenata e si curò con il succo tratto dal fiore. CIPARISSO - Bellissimo giovane amato da Apollo, per errore uccise un cervo da lui allevato e al quale era molto affezionato Asclepio, personaggio della mitologia greca, fu identificato con Esculapio dai Romani, che ne fecero il dio della salute (il medico degli dei nella mitologia greca era invece Peone). Le notizie sulla sua origine sono incerte: secondo fonti molto antiche pare fosse una divinità sotterranea della Tracia, in seguito si diffuse la voce secondo cui Asclepio era, come nel caso di Imhotep in Egitto.

progetto Chirone. Si tratta di un percorso di formazione basato su un manuale che stabilisce delle linee guida per aiutare i poliziotti e le vittime ad affrontare emotivamente la tragica notizia della morte improvvisa di un familiare per incidente o per suicidio. È indispensabile che il poliziotto sia formato pe Medea è una figura della mitologia greca, figlia di Eeta, re della Colchide, regione del Caucaso, (sull'attuale costa georgiana del Mar Nero), e di Ecate, dea della magia e degli incantesimi. Medea aveva come nonno Elio, dio del Sole, poiché questo era il padre di Eeta, inoltre sua zia era la maga Circe, e come quest'ultima e sua madre era dotata di poteri magici e addirittura divini Spesso nelle battaglie qualcuno è sfuggito alla morte dedicandosi alla supplica di chi lo inseguiva. 7. Chirone allevò il figlio di Peleo e [lo] chiamò Achille perché non avvicinò le labbra alle mammelle. 8. Uno stratega valoroso con questi soldati potrebbe prendere numerose triremi e vincere battaglie e conquistare città a viva forza. 9


4. Il simbolismo del centauro

Il centauro mezzo cavallo e mezzo uomo rappresenta la dicotomia esistente nell'essere umano, da una parte gli istinti, influenzandola in funzione della materia e dei suoi desideri, e dall'altra l'uso della ragione e il dominio cosciente delle emozioni e degli aspetti istintivi, per trovare l' equilibrio e la sintesi tra corpo e anima .

Chirone simboleggiato dalla costellazione del Sagittario è la rappresentazione dell'uomo che raggiunse la saggezza usando la forza e l'energia guidate dallo Spirito.


Mitologia romană

Mitologia romană este ansamblul de mituri și legende din Roma Antică.

La început romanii și-au imaginat zeii ca puteri și mai apoi ca persoane, astfel explicându-se faptul că puțin din mitologia romană este autentică. După învățatul roman Marcus Terentius Varro, numai după ce romanii au avut contact cu civilizația Greciei antice în sec VI î.Hr. ei au început să-și reprezinte zeii sub formă umană. În ultimele trei secole înaintea lui Hristos scriitori ca Virgil și Ovidiu au gravat numele și funcțiile zeilor romani în librăriile grecești și în tradiția artistică creând o mitologie hibridă, greco-romană care a inspirat poeții și pictorii din antichitate și până azi. Majoritatea faptelor cunoscute despre vechea mitologie romană provin din scrierile scriitorilor antici, din operele de artă care au supraviețuit până azi și din descoperirile arheologice. Romanii credeau că practicile lor religioase mențineau așa zisa „pax deorum” sau pacea zeilor - care asigura prosperitatea continuă a comunității. Fiecare loc, împrejurare sau obiect avea propriul zeu ocrotitor și existau foarte multi zei cu atribuții mărunte, dar importante pentru romani. Astfel, zeii protejau fiecare act al vieții, de la naștere până la moarte.Zeii romani jucau rolul unor oameni cu superputeri, așa că, în timp a devenit normal ca puternicii conducători ai Romei să fie tratați ca niște zei. Cezar a fost primul zeificat și tratat ca zeu după moartea sa. Mai târziu, unii dintre cei mai buni împărați au fost declarați zei de către Senat, dar numai după moartea lor. În timpul vieții ei erau simplii muritori. Toți romanii trebuiau să venereze împărații divini.

Jupiter - stăpânul zeilor și al oamenilor, asemănat cu Zeus din mitologia greacă, protectorul Romei, Zeul Luminii și tatăl zeilor are ca simboluri vulturul și fulgerul. Era considerat drept divinitate supremă, dătătoare de viața și de lumină, care cârmuia cerul și pământul, stăpânea tunetul și trăsnetul, dezlănțuia ploile și furtunile. Legate de aceste atribute, Jupiter purta o serie de epitete, ca: Fulgurator, Fulminator, Tonans. Templul său se afla la Roma, pe Capitoliu și, de aici, el a mai căpătat un epitet - Capitolinus. Dar denumirea cea mai cunoscută care îl desemna era Optimus Maximus ("cel mai bun și cel mai mare"). Ca ocrotitor al romanilor și al Romei în special, Jupiter era cinstit cu precădere de consulii care intrau în funcție, de generalii care se întorceau victorioși, de învingătorii în întrecerile sportive, de cei care împărțeau dreptatea. El era venerat și avea câte un templu în toate orașele Italiei și ale provinciilor.

Saturn - veche divinitate de origine italică, care patrona muncile agricole și roadele pământului. Saturn a fost identificat de timpuriu cu titanul Cronos, din mitologia greacă.

Venus - veche divinitate de origine latină, considerată inițial drept protectoare a vegetației și a fertilității și identificată de timpuriu cu Aphrodita din mitologia greacă mai târziu numită zeița dragostei și a frumuseții. Cu privire la nașterea sa existau două versiuni: după una, era fiica lui Jupiter și a Dionei, după cea de-a doua s-ar fi născut din spuma mării. Căsătorită cu Vulcanus, a fost iubită de Marte, zeul războiului, de Bacchus, Mercur și Neptun, dintre zei, iar dintre muritori de Anchises și Adonis. A avut mai mulți copii: cu zeul Mercurius pe Eros, cu Marte pe Anteros și pe Harmonia, cu muritorul Anchises pe Aeneas etc. În legătură cu farmecul și puterea lui Venus circulau numeroase legende: un episod cunoscut este acela al infidelității ei față de Vulcanus care, descoperind legătura ei cu Marte, a chemat toți zeii Olimpului drept martori, surprinzându-i împreună pe cei doi. Un alt episod, celebru de data aceasta, este judecata lui Paris: Jupiter a poruncit ca mărul de aur aruncat de Eris, zeiță vrajbei, și revendicat în egală măsură de Iuno, Minerva și Venus, să fie acordat de un muritor, Paris, aceleia pe care o va socoti el mai frumoasă. Cele trei zeițe s-au înfățișat înaintea lui Paris pe muntele Ida și au început să-și laude farmecele, promițându-i fiecare câte un dar. Cucerit de frumusețea lui Venus și de darul făgăduit de ea - acela de a o lua de soție pe cea mai frumoasă muritoare, pe Helena - Paris i-a dat ei mărul. Alegerea lui Venus și răpirea Helenei au constituit originea războiului troian. În cursul acestui război, în care rivalele ei, Iuno și Minerva, au sprijinit tabăra adversă, Venus i-a ajutat în mod constant pe troieni, în special pe Paris și pe Aeneas. Ea a fost chiar rănită în luptă de către Diomedes. Dacă nu a putut împiedica moartea lui Paris și distrugerea Troiei, în schimb, salvarea lui Aeneas se datorește lui Venus, care l-a ajutat să ajungă pe țărmurile Italiei. Tot datorită acestui fapt zeița era socotită, sub numele de Venus, drept divinitate protectoare a Romei. Venus avea sanctuare celebre la Paphos, Cnidus, Delos, Sicyon etc. Cultul ei era celebrat în întreaga lume helenică, cu precădere în insulele Cyprus și Cythera.

Iunona - soția lui Jupiter, protectoarea nașterilor și a căsătoriilor, identificată de timpuriu cu Hera din mitologia greacă are ca simbol porumbița. După atributele pe care le avea, Iuno era denumită fie Moneta (cea care vestește, avertizează - datorită faptului că a salvat Roma de invazia galilor prin alarma pe care au dat-o faimoasele gâște de la Capitoliu, ce îi erau consacrate), fie Lucina, datorită faptului că ajuta femeile la nașteri, fie Juga, pentru că patrona căsătoriile. Sărbătorile închinate ei purtau numele de Matronalia și aminteau de rolul salvator pentru cetate al femeilor sabine răpite odinioară, care s-au aruncat în încăierare între părinții și noii lor soți, împiedicându-i să se măcelărească reciproc. Numele ei era legat de numeroase mituri și legende.

Marte - zeul războiului, asociat cu Ares din mitologia greacă are ca simboluri coiful și armele de luptă. Era fiul lui Jupiter și al Iunonei și una dintre cele trei divinități protectoare ale Romei (alături de Jupiter și Quirinus). Romanii îl considerau drept protectorul lor și tatăl lui Romulus. Era, la origine, zeul renașterii naturii, devenind mai târziu zeul războiului și al agriculturii.

Minerva - la romani, zeița înțelepciunii, a artelor și a strategiei războinice. La origine ea a fost o veche divinitate etruscă, identificată mai târziu cu Athena, din mitologia greacă. Era zeița înțelepciunii, pe care grecii o mai numeau Pallas. Minerva era fiica lui Iupiter și a lui Metis. Jupiter a înghițit-o însă pe Metis înainte ca aceasta să nască, așa încât Minerva a ieșit direct din capul lui Jupiter, cu arme și armură cu tot. În momentul când a apărut pe lume, a slobozit un răcnet războinic, care a cutremurat cerul și pământul. Minerva era simbolul atributelor unite ale părinților ei. Ea personifica forța moștenită de la Iupiter, îmbinată cu înțelepciunea și prudența lui Metis. Zeiță războinică, reprezentată cu coif, suliță și egida pe care era zugrăvit capul Gorgonei, Minerva a jucat un rol important în lupta împotriva giganților. Ea participă, de asemenea, la războiul troian alături de greci, pe care-i susține, neputând uita jignirea adusă de Paris. Este cunoscută disputa dintre Minerva și Neptun cu prilejul împărțirii diverselor regiuni ale Greciei. Cu această ocazie consiliul zeilor a făgăduit să dea Attica aceluia din doi care-i va dărui bunul cel mai de preț. Neptun i-a dăruit calul, iar Minerva măslinul, care avea să asigure prosperitatea locuitorilor. Ea a câștigat în felul acesta întrecerea și a devenit patroana cetății Atena. Minerva era socotită protectoarea artelor frumoase, a meșteșugurilor, a literaturii și a agriculturii, a oricărei acțiuni care presupunea ingeniozitate și spirit de inițiativă. Ea patrona viața socială și cea statală, era sfătuitoarea grecilor adunați în areopag și apărătoarea lor în războaie.

Neptun - zeul mărilor, fratele lui Jupiter și fiul lui Saturnus și al Rheei, identificat la greci cu Poseidon are ca simboluri tridentul și calul. Ca și ceilalți frați ai săi, când s-a născut, Neptun a fost înghițit de către tatăl său și apoi dat afară. Mai târziu a luptat alături de olimpieni împotriva titanilor. Când, în urma victoriei, s-a făcut împărțirea Universului, lui Jupiter i-a revenit Cerul, lui Orcus lumea subpământeană, iar lui Neptun Împărăția apelor. El sălășluia în fundul mării împreună cu soția sa, Amphitrite, alături de care, uneori, urmat de un întreg cortegiu marin și purtat de un car tras de cai înaripați, spinteca valurile. Neptun stârnea furtunile sau făcea ca apele mării să devină liniștite, el scotea insule la iveală sau le cufunda pe altele lovindu-le cu tridentul său, făcea să izvorască râuri sau să se închege lacuri. O dată el a încercat împreună cu Iuno și cu Minerva să-l pună în lanțuri pe Jupiter, dar încercarea a dat greș. De atunci Neptun a fost mereu alături de preaputernicul său frate care cârmuia destinele lumii. Legat de numele său este episodul întrecerii care a avut loc între el și Minerva atunci când a fost să-și împartă între ei pământul Atticei ,ca să înalțe zidurile Troiei. Faptul că nu a fost răsplătit pentru munca sa a atras mânia lui Neptun asupra troienilor. Această mânie, și faptul că Odysseus i-a ucis un fiu, pe ciclopul Polyphemus, l-a determinat pe puternicul zeu să-l urmărească pe erou cu răzbunarea sa, nimicindu-i pe rând corăbiile și aruncându-l de pe un țărm pe altul. Cu zeițele sau cu muritoarele de rând Neptun a avut numeroși fii și fiice, majoritatea înfățișați ca niște ființe monstruoase sau a căror forță era de temut. Printre aceștia se numărau: ciclopul Polyphemus, gigantul Chrysaor, aloizii, Lamus - regele lestrigonilor, Triton etc.

Vulcan - veche divinitate romană, identificată de timpuriu cu Hephaestus din mitologia greacă. Vulcan, fiul lui Jupiter și al Iunonei, era considerat drept zeul focului. Vulcanus era șchiop. Infirmitatea lui se datora fie faptului că fusese aruncat de Jupiter din înaltul cerului, fiindcă în cursul unei dispute dintre părintele zeilor si Iuno el luase apărarea mamei sale, fie faptului că se născuse infirm și, rușinată, Iuno îl aruncase în mare, de unde a fost luat și crescut de Tethys. Timp de nouă ani Vulcanus a trăit într-o grotă din fundul mării, după care a fost readus în Olimp. Reședința sa de predilecție a rămas însă muntele Aetna din Sicilia. Acolo, în atelierele fierăriei lui divine, ucenicii săi - ciclopii - prelucrau fierul și celelalte metale. Din mâinile dibace ale zeului făurar ies tot felul de obiecte minunate: un tron de aur dăruit Iunonei, armele lui Achilles, lucrate la rugămintea lui Thetis, trăsnetele lui Jupiter, faimosul colier al Harmoniei etc. Vulcanus a fost cel care a ajutat la nașterea Minervei înlesnind ca zeița să iasă din capul divinului ei tată, și tot el a modelat, din țărână, trupul Pandorei. Vulcanus a fost cel care l-a țintuit și pe Prometheus de muntele Caucasus. Deși înzestrat cu un fizic urât, Vulcanus era considerat când soțul uneia dintre grații, când - de cele mai multe ori - drept soțul lui Venus. Lui Vulcanus îi sunt atribuiți mulți copii are ca simboluri ciocanul și nicovala.

Mercur - fiul lui Jupiter și al unei pleiade (Pleiadele erau sapte surori, fiicele nimfei Pleione si ale lui Atlas), s-a născut într-o peșteră pe muntele Cyllene, din Arcadia. Încă de timpuriu, Mercur și-a vădit aptitudinile și talentele. Abia născut, copilul a ieșit din scutece și a fugit până în Thessalia, de unde a furat cirezile pe care le păștea acolo fratele său, Apollo. Nimeni nu l-a văzut în afară de un cioban, pe nume Battus. După ce a ascuns animalele, Mercurius s-a întors înapoi în peștera în care s-a născut. Acolo, la intrare, a găsit o broască țestoasă și, cu ingeniozitatea-i caracteristică, a întocmit din carapacea ei o liră. Între timp Apollo a luat urma hoțului și, ajuns la peștera cu pricina, l-a silit pe Mercurius să-i înapoieze vitele. Auzind însă sunetul minunat al lirei, zeul s-a învoit să i le lase în schimbul noului instrument. Mai târziu, tot de la Apollo a primit Mercurius și faimosul caduceu (un baston înaripat, cu doi șerpi încolăciți în jurul lui), care a devenit - alături de pălăria cu boruri largi și de sandalele de aur înaripate - unul dintre atributele zeului. Mândru de istețimea fiului său, Jupiter l-a făcut pe Mercur mesagerul zeilor. În această calitate, în majoritatea legendelor Mercurius joacă un rol secundar. El participă, de pildă, la gigantomahie (luptă mitică a giganților împotriva zeilor), le însoțește pe cele trei zeițe olimpiene pe muntele Ida, conducându-le în fața judecății lui Paris, îl ajută pe Odysseus să învingă vrăjile Circei, mijlocește târgul dintre Hercules și Omphale, la porunca lui Iupiter îl însoțește prin lume pe micul Bacchus urmărit de mânia lui Iuno. Mercurius era zeul comerțului și al călătorilor - și, pentru acest atribut, i se ridicau statui la toate răspântiile - dar și al hoților și al borfașilor. El era protectorul păstorilor și călăuza umbrelor celor morți către meleagurile Infernului. În general, era considerat drept patronul muzicii, al oricărei invenții, al meșteșugurilor etc. În mitologia greceasca zeul mesager purta numele de Hermes. La romani mama lui Mercurius era veche divinitate de origine obscură ce simboliza, se pare, Primăvara. Mai târziu a fost identificată cu Maia din mitologia greacă.

Ceres - la romani, zeița grâului și a recoltelor. Deși de origine veche latină, această divinitate s-a identificat mai târziu întru totul cu Demeter din mitologia greacă. Ceres era fiica lui Cronos și a Rheei și aparținea generației olimpienilor. Ceres a avut cu Iupiter o unică fiică, pe Persephone, de care era strâns legată atât în ceea ce privește cultul cât și legenda. În timp ce culegea pe un câmp flori, pe Persephone a înghițit-o pământul ea a fost răpită de unchiul ei, Pluto, care a dus-o cu el în Infern. Zadarnic a căutat-o îndurerată Ceres nouă zile și nouă nopți, cutreierând lumea în lung și-n larg. Nimeni nu-i știa de urmă. Într-un târziu, mama a aflat de la Apollo de soarta fiicei ei. Cuprinsă de jale, Ceres părăsește atunci Olimpul și jură să nu-și reia îndatoririle divine și locul în rândul zeilor, decât în ziua când îi va fi înapoiată Persephone. Rătăcind pe pământ, după multe peregrinări, ajunge la Eleusis și zăbovește o vreme mai îndelungată la curtea regelui Celeus .Între timp, cum pământul nu mai rodește și holdele se usucă, Iupiter îl trimite pe Mercurius să i-o aducă înapoi pe Persephone. Dar reîntoarcerea fiicei la mama ei nu mai este posibilă. Ascalaphus a văzut-o pe Persephone cum s-a înfruptat în Infern dintr-o rodie. În felul acesta ea s-a legat, o dată pentru totdeauna, de lumea subpământeană. Mânioasă, Ceres îl transformă pe Ascalaphus - singurul martor al sacrilegiului comis - în bufniță. Persephone însă trebuie să rămână alături de Pluto. La insistențele lui Ceres se ajunge totuși la un compromis: șase luni din an Persephone va sta alături de soțul ei în regatul subpământean și șase luni le va petrece pe pământ, lângă mama ei. Reîntoarcerea pe pământ era însoțită de venirea primăverii, de renașterea naturii și de plinătatea verii. Absența ei era marcată de ariditate, de anotimpul trist al iernii în care Ceres ducea dorul fiicei ei. În mitologia greaca Ceres purta numele de Demeter, o veche divinitate cu care a fost asimilată are ca simbol secera și snopul de grâu.

Pluton, sau Orcus, la romani, în credința populară, zeul morții, identificat mai târziu cu Hades. De la el, sub numele de Orcus, era desemnat Infernul însuși. El este zeul împărăției subpământene, fiul lui Saturnus și al Rheei. Ca și ceilalți frați ai săi, când s-a născut, Orcus a fost înghițit de tatăl său, apoi dat afară. Mai târziu a participat la lupta dusă de olimpieni împotriva titanilor. Orcus sălășluia în împărăția umbrelor, pe care o cârmuia alături de soția sa, Persephone. El nu îngăduia nimănui, o dată ajuns acolo, să mai vadă lumina zilei. Când Hercules a trecut hotarele Infernului s-a lovit de împotrivirea lui Orcus, pe care l-a rănit cu o săgeată, silindu-l să se refugieze în Olimp. Numele de Orcus era evitat de cei vechi, care se fereau să-l pronunțe, socotindu-l aducător de nenorociri. Cel mai adesea el era invocat sub numele de Pluto (Zeul cel bogat), aluzie la bogățiile nemăsurate care se ascundeau în măruntaiele pământului.

Bacchus - Liber, zeul strugurilor, al vinului și implicit al veseliei, avea ca și corespondentul în mitologia greacă pe Dionysos.

Diana - veche divinitate italică, identificată mai târziu cu Artemis din mitologia greacă. Era considerată zeița luminii, al cărei simbol strălucitor era Luna. Diana este zeița vânătorii, soră geamănă cu Apollo. Era fiica lui Iupiter și a Latoniei. La început a avut aceleași atribute cu fratele ei: era o divinitate răzbunătoare, care semăna molimi și moarte printre muritori. Diana își secondează fratele în numeroase acțiuni: îl însoțește în exil atunci când Apollo ispășește omorârea Pythonului, e alături de el în războiul troian, participă împreună la uciderea copiilor Niobei etc. Când Apollo ajunge să fie identificat cu Helios (Soarele), Diana e identificată cu Selene (Luna). Mai târziu, Diana capătă atribute de zeitate binefăcătoare: ea era, de pildă, considerată protectoare a câmpurilor, a animalelor și a vindecărilor miraculoase. În calitatea sa de zeiță a vânătorii era înfățișată ca o fecioară sălbatică, singuratică și care cutreiera pădurile însoțită de o haită de câini, dăruiți de Pan, ucigând animalele cu arcul și cu săgețile ei făurite de Vulcanus. Insensibilă la dragoste, îi pedepsea pe toți cei care încercau să se apropie de ea, iar dacă la rându-i încerca să se apropie de vreun muritor, dragostea ei era rece și stranie.

Luna - la romani, zeița lunii, numita Selene de către greci, identificată mai târziu cu Artemis. Selene era înfățișată ca o femeie strălucitor de frumoasă, purtată printre nouri într-un car de argint. Un episod cunoscut legat de numele ei era cel al dragostei sale pentru Endymion.

Ianus - una dintre cele mai vechi divinități din mitologia romană. La origine, Ianus a fost un rege care a domnit în Latium în epoca de aur. După moarte a fost divinizat. Ca zeu protector al Romei i se atribuia un miracol care a salvat cetatea de o invazie a sabinilor: în timp ce dușmanii se pregăteau să treacă peste zidurile Capitoliului, Ianus a făcut să țâșnească în fața lor un șuvoi fierbinte, care i-a silit să se retragă. În amintirea acestui fapt persista la Roma obiceiul de a lăsa în timp de război porțile templului lui Ianus deschise, pentru a-i da posibilitate zeului să vină în ajutorul romanilor. În timp de pace ele se închideau. Ianus era înfățișat cu două fețe opuse: una privea înainte, cealaltă, înapoi.

Apollo - una dintre cele mai mari divinități ale mitologiei romane. Era fiul lui Iupiter și al lui Latonia. Pentru că Iuno, din gelozie, îi refuzase Latonei un loc unde să poată naște, Neptun a scos la iveală, din malurile mării, insula Delos. Latonia a adus pe lume doi gemeni: pe Apollo și pe Selene. Crescând miraculos de repede, la numai câteva zile după naștere, Apollo, al cărui arc și ale cărui săgeți deveniseră temute, a plecat la Delphi, unde a ucis șarpele Python, odinioară pus de Iuno să o urmărească pe Latonia și care ulterior devenise spaima întregului ținut. După aceea Apollo a înființat acolo propriul său oracol, instaurând totodată și Jocurile Pitice (jocuri care aveau loc din patru în patru ani la Delfi, în Grecia antică, în cinstea zeului Apolo). Un alt episod care i se atribuia era cel al uciderii ciclopilor: fiul lui Apollo, Asclepius, inițiat de centaurul Chiron în tainele medicinei, nu s-a mai mulțumit să vindece, ci a început să-i învie pe cei morți. Acest fapt a atras asupra sa mânia lui Iupiter, care l-a omorât cu trăsnetul său. Îndurerat de pierderea lui și neputând să se răzbune pe Iupiter, Apollo i-a pedepsit pentru moartea fiului său pe ciclopi, ucigându-i la rândul său, cu săgețile lui. Singura vină a acestora era faptul că făuriseră trăsnetul lui Iupiter. Drept pedeapsă pentru actul său necugetat, Apollo a fost osândit de Iupiter să slujească timp de un an, ca sclav, pe un muritor. El și-a ispășit pedeapsa păzind turmele lui Admetus. Apollo a iubit numeroase nimfe și muritoare, printre care pe Daphne, Cyrene, Marpessa, Cassandra, și uneori chiar tineri ca Hyacinthus și Cyparisus. Zeul era înfățișat ca un tânăr frumos și înalt, cu o statură zveltă și impunătoare. Atributele lui erau multiple: inițial, Apollo era considerat ca o divinitate temută, răzbunătoare care, justificat sau nu, răspândea molimi sau pedepsea cu săgeți aducătoare de moarte pe oricine îi stătea împotrivă. Era socotit totodată zeu vindecător, priceput în arta lecurii, și tatăl lui Asclepius. Avea darul profeției, de care erau legate numeroasele lui oracole. Dintre acestea, cel mai vestit era cel de la Delphi. Se spunea că, îndrăgostit fiind de Cassandra, fiica lui Priamus, Apollo ar fi inițiat-o și pe ea în această taină. Mai târziu, el a devenit zeul muzicii, al poeziei și al artelor frumoase. Era înfățișat, în această calitate, înconjurat de muze, pe muntele Parnassus. Apollo era zeul invocat în călătorii, de cei care navigau pe mare, care proteja orașele și noile construcții. Se spunea că împreună cu Alcathous ar fi ajutat la reconstruirea cetății Megara, care fusese distrusă. În sfârșit, Apollo era considerat ca zeu al luminii (de aici și epitetul de Phoebus) și era identificat adesea cu însuși Soarele. Era serbat în numeroase centre ale lumii grecești: la Delphi, Delos, Claros, Patara etc. În cinstea lui s-au instituit la Roma Ludi Apollonares, și tot acolo, pe vremea împăratului Augustus, i se aduceau onoruri deosebite.

Quirinus - în mitologia romană, veche divinitate războinică, de origine sabină, identificată uneori cu zeul Marte, alteori cu Ianus. Denumire purtată de Romulus după moarte, când a fost trecut în rândul zeilor.

Sol - la romani, veche divinitate de origine sabină, identificată cu Helios din mitologia greacă. Sol, "Soarele", era o divinitate solară, asemănătoare - și uneori identificată - cu Apollo. Aparținea generației preolimpiene: era fiul lui Hyperion și al Theiei și frate cu Selene și cu Eos. Sol, închipuit ca un tânăr frumos și puternic, este zeul care aude și vede totul. Vestit de Aurora, care-l precede, el străbate zilnic bolta cerească pe carul său tras de patru cai iuți. Seara Sol coboară în apele oceanului, unde-și scaldă și-și răcorește caii înfierbântați, el însuși odihnindu-se într-un palat de aur, de unde pornește din nou la drum în ziua următoare. Cu oceanida Perse, Sol are mai mulți copii: Circe, Aeetes regele Colchidei, Pasiphae și Perses. Cu oceanida Clymene, una dintre surorile soției lui, are mai multe fiice. Acestea din urmă îi păzesc faimoasele cirezi de boi din care s-au înfruptat tovarășii lui Odysseus.

Tellus - la romani, veche divinitate și personificare a Pământului, identificată cu Gaea din mitologia greacă. Tellus, considerată în vechime drept element primordial din care se trăgeau toți ceilalți zei, s-a născut după Chaos (Haosul), zămislindu-i, la rândul ei, pe Uranus (Cerul) și pe Pontus (Marea). Din unirea ei cu Uranus s-au născut titanii, titanidele și ciclopii. Toți acești copii ai Terrei îl urau însă pe tatăl lor, Uranus, fiindcă îi silea să trăiască în adâncurile pământului și nu le îngăduia să vadă lumina zilei. Pentru a-și scăpa copiii de tirania lui Uranus, Terra(Tellus)l-a ajutat pe unul dintre ei, pe Saturnus, să-și mutileze tatăl. Din picăturile de sânge scurse de la Uranus, care au căzut pe pământ și l-au fecundat, s-a născut o nouă generație de copii: eriniile, giganții și nimfele. După mutilarea lui Uranus, Terra s-a unit cu celălalt fiu al ei, Pontus, și a zămislit o serie de divinități marine, printre care se numărau Ceto, Nereus și Thaumas. Domnind asupra universului, Saturnus se dovedește însă la fel de tiran ca și tatăl sau. Atunci Terra hotărăște să-l nimicească și pe el. Saturnus se unise de mai multe ori cu sora sa Rhea, și avusese cu ea mai mulți copii, pe care însă îi înghițise pe rând. Când a fost să-l nască pe Iupiter, ca să-și scape copilul de furia tatălui, Rhea a cerut sprijinul Terrei. Aceasta i-a dezvăluit voia destinului: Iupiter avea să supraviețuiască și să-și doboare tatăl, cu sprijinul titanilor. Cu ajutorul Terrei , Rhea reușește să-l înșele pe Saturnus și să-l ascundă pe Iupiter. Mai târziu, când Iupiter ajunge să conducă destinele lumii, Terra, nemulțumită și de cârmuirea lui, dă naștere - unindu-se de data aceasta cu Tartarus - unor ființe monstruoase: Typhon și Echidna. Typhon le declară război zeilor, care mult timp sunt înspăimântați de forța lui uriașă. Tot Terrei îi sunt atribuiți - după diferite versiuni - numeroși alți copii monstruoși, printre care: Antaeus, Charybdis, harpiile etc. Într-o perioadă mai târzie Terra trece drept mama tuturor zeilor și ulterior cultul ei se identifică fie cu cel al zeiței Ceres , fie cu cel al Cybelei.

Vesta - fiica lui Saturnus, era o veche divinitate romană, considerată drept protectoare a focului din cămin și a căminului în general și identificată cu Hestia din mitologia greacă. Vesta era cea mai mare dintre fiicele lui Saturnus și ale Rheei și soră cu Iupiter și cu Iuno. Cu toate că a fost curtată de Apollo și de Neptunus ea a rămas, cu îngăduința lui Iupiter, pururea fecioară. Nu părăsea niciodată Olimpul și era considerată, atât de zei cât și de muritori, drept protectoarea căminului.

Aesculapius - a fost zeul medicinei, al tămăduirilor în mitologia romană și a fost preluat din mitologia greacă, unde acest zeu era reprezentat de Asclepios.

Ops - soția lui Saturn, Zeița Mamă are ca și corespondent la greci pe Rhea, soția lui Cronos.

Somnus - zeul somnului îl are ca și corespondent la greci pe zeul Hypnos.


Video: EL CENTAURO QUIRÓN